Cluburi Știri Comunicate Contact
Generale

Astăzi, handbalul românesc este mai sărac

Duminică, 24 mai 2026

Un nume mare al antrenoratului românesc, un om care și-a dedicat viața performanței și formării generațiilor de sportive, a plecat dintre noi.

Ion Gherhard rămâne una dintre figurile legendare ale handbalului feminin românesc și internațional. De numele său se leagă performanțe remarcabile atât pe plan național, cât și european, culminând cu câștigarea Supercupei Europei în 1984 și a Cupei IHF în 1989 alături de Chimistul Râmnicu Vâlcea. A fost, de asemenea, finalist al Cupei Cupelor cu Oltchim Râmnicu Vâlcea și finalist al Challenge Cup cu HC Selmont Baia Mare.

Într-o carieră impresionantă, începută în sezonul 1969–1970 la Știința Bacău, profesorul Ion Gherhard a cucerit patru titluri de campion al României și cinci Cupe ale României, contribuind decisiv la dezvoltarea handbalului feminin în orașe precum Bacău, Râmnicu Vâlcea și Baia Mare.

Pentru mulți, „Geri” a însemnat mai mult decât un antrenor: a fost mentor, formator de caractere și un reper de profesionalism, pasiune și devotament pentru handbalul românesc.

Transmitem sincere condoleanțe familiei, apropiaților și întregii comunități a handbalului.

LIVE